Arhive

EDIȚIA A DOUA A TURNEULUI DE LUPTE GRECO-ROMANE „TACHE MOȘESCU” DEBUTEAZĂ IN WEEKEND

Clubul Sportiv Medgidia în colaborare cu Primaria Municipiului Medgidia au deosebita plăcere de a vă invita la cea de-a doua ediție a Turneului de Lupte Greco-Romane în memoria luptătorului/arbitru, vicecampion mondial de seniori și campion național, Tache Moșescu, întemeietorul luptelor la Medgidia.

Peste 300 de copii vor participa la turneul ce cuprinde doua secțiuni: lupte greco-romane (băieți și fete) și lupte libere (fete). Competiția se adresează sportivilor născuți în perioada 2003-2012. La eveniment și-au anunțat participarea până acum, sportivi de la 17 cluburi din țară, printre care CSM Pitesti (Campioni Nationali), Dinamo București, CSS Steaua București, CSM Călărași, Danubius Tulcea, Delta Tulcea, CSS Tulcea, CS Ovidiu, Farul Constanța, CSS Medgidia, Caraimanul Bușteni, Victoria Cumpăna, 23 August, CSS Mangalia, CSO Bragadiru, CS Pantelimon.

Lotul CS Medgidia este pregătit de antrenorii Sorin Ștefan Sucă și Airedin Regep.

Vă așteptăm, Sâmbătă, 22 Iunie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Sporturilor “IFTIMIE ILISEI” din Medgidia.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.