Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Asociația Via Dobrogeană organizează sâmbătă, 24 ianuarie, evenimentul simbolic „Dobrogea dă mâna cu Țara”, un lanț uman desfășurat simultan pe traseul Via Dobrogeană, dedicat unității, solidarității și identității naționale.
Evenimentul va avea loc simultan, la ora 12:00, în următoarele localități:
Galați, Brăila,, Isaccea,, Tulcea, Babadag,, Constanța, Mangalia, Hârșova, Cernavodă, Medgidia si in alte peste 100 de localitati( sate, comune) aflate pe traseul Via Dobrogeana.
Participanții sunt invitați să se prindă de mâini timp de 2 minute și 40 de secunde, într-un gest simbolic ce amintește de anul 1859, anul Unirii Principatelor Române.
Deși Dobrogea a revenit la Patria-mamă în anul 1878, evenimentul își propune să sublinieze legătura profundă și durabilă dintre Dobrogea și restul țării, precum și rolul său esențial în construcția României moderne.
„Prin acest gest simplu, dar plin de semnificație, dorim să arătăm că Dobrogea este parte vie a României, cu o identitate aparte, dar unite prin aceleași valori fundamentale: respect, solidaritate și apartenență. Unirea nu este doar un moment istoric, ci un act care trebuie reînnoit simbolic, generație după generație”, transmit organizatorii.
Via Dobrogeană este un proiect cultural și turistic ce pune în valoare patrimoniul natural, istoric și uman al Dobrogei, iar acest eveniment se înscrie în misiunea Asociației Via Dobrogeană de a crea punți între comunități, regiuni și oameni.
La eveniment sunt invitați să participe localnici, turiști, reprezentanți ai societății civile, ai mediului cultural și educațional, precum și toți cei care simt și trăiesc românește.
Pe 24 ianuarie, Dobrogea dă mâna cu Țara.
Unirea continuă prin noi.
Constanta – De la Cazino pâna in Portul turistic
Galati De la biserica Precista pe toata faleza inferioara si pâna la trecerea BAC
Tulcea De la Hotel Delta pe faleza pâna la Gara CFR
Braila Pe faleza inferioara de la Complex RAI pâna in Port pasageri
Isacea In fata primariei
Medgidia De pe un mal pa altul pe podul de peste Dunare
Mangalia De la Far până în portul turistic
Cernavoda De la Biserica Sf Împarati Constantin si Elena pâna la pod si peste podul de peste canalul Dunare Marea Neagra
Harsova De la Portul Antic pe toata faleza pâna la Canaralelele Harsovei
In celelalte localitati, sate sau comune aflate de-a lungul traseului, lantul uman se va intinde de la Scoala până la Biserica din localitate.
Scoala si Biserica au fost si sunt dintotdeauna repere ale unitatii noastre, simboluri ale
educației, credinței și solidarității, iar Dunarea sau lacurile, canalele deltei din Dobrogea, au fost mereu punti de legatura dintre oameni.
Startul acestui lant uman va porni din Galati de la Kilometru 0 al traseului Via Dobrogeana, respective Biserica Precista , si va fi dat de Antonio, un copil de 11 ani din Galati, un copil ce duce de ani buni o lupta crancena pentru viata, si incercam in felul acesta sa-I fim alaturi.
Via Dobrogeană este un proiect construit pe fundamentul unei comunități care își propune să aducă valoare reală, inclusiv prin parteneriatele strategice pe care le dezvoltă.
În luna decembrie a anului trecut, alături de comunitatea BNI – Business Network International și Asociația Acorduri de Pian, am contribuit la susținerea cauzei lui Antonio.
Antonio are în continuare nevoie de sprijin medical, iar noi vom căuta permanent soluții și parteneriate prin care să aducem un zâmbet în viața lui și a familiei sale.
Tocmai de aceea, el este, în mod simbolic, eroul care va deschide evenimentul din 24 ianuarie.
Împreună demonstrăm că atunci când oamenii se întâlnesc cu implicarea autentică, impactul devine real — în comunitate, în vieți, în viitor.










Leave a Reply