Ziua Internațională a Copilului este marcată în acest an printr-un eveniment care aduce în prim-plan performanța artistică autentică a noii generații. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României sprijină spectacolul „Tinere talente ale României – David Dumitrescu și prietenii săi”, care va avea loc luni, 1 iunie, începând cu ora 11:00, la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”. Evenimentul este dedicat copiilor și tinerilor artiști care, deși aflați la o vârstă fragedă, impresionează deja printr-o pregătire riguroasă și o prezență scenică deosebită.
Pintre protagoniștii acestui spectacol se află mai mulți membri ai campaniei naționale „100 de tineri pentru dezvoltarea României”. Acest proiect este derulat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României cu scopul de a susține și promova tinerii români cu rezultate excepționale în domenii precum educația, arta, știința sau sportul.
Capul de afiș al evenimentului este David Dumitrescu, un tânăr artist care a reușit să capteze atenția publicului prin naturalețe și printr-o tehnică surprinzătoare. Alături de el va performa Charlize Maalouf, o prezență artistică definită de expresivitate, dar și David Crăciun, care, la doar 12 ani, se conturează deja ca un nume de perspectivă în peisajul muzical românesc. Totodată, publicul va avea ocazia să le urmărească pe Maria Dura, o violonistă cu un parcurs solid și o tehnică deosebită, și pe Daria Mușat, apreciată pentru disciplina care o recomandă drept una dintre vocile promițătoare ale momentului.
Pentru a completa acest tablou al performanței timpurii, pe scenă vor mai urca tinerii artiști Riana Bișinicu Andrieș, Anastasia Mihăilă, Adelina Maria Nedelcu, Antonia Ungureanu, Andreea Petrescu, Ioana Petrescu și Maria-Emilia Potecă.
Prin sprijinirea acestui eveniment, organizat de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României își reafirmă angajamentul de a susține tinerii cu potențial excepțional și de a crea contexte reale în care talentul să fie recunoscut, încurajat și promovat. De Ziua Internațională a Copilului, scena Dalles devine astfel locul în care viitorul artei românești face un pas ferm în lumina reflectoarelor.









Leave a Reply