Senatorul AUR, Sorin-Cristian Mateescu, a participat la noua campanie AUR, „Cumpără de la Români,” prilej cu care i-a îndemnat pe cetățeni să cumpere de la producătorii români, pentru a susține agricultura autohtonă și economia României.
“Suntem cu toții mândri de țara noastră și de resursele pe care le avem. Cu toate acestea, este trist să vedem că în piață, pe străzi și în centrele comerciale, produsele românești și truda comercianților noștri autohtoni sunt adesea în umbră.
Nu vă mai întrebați de ce ar trebui să cumpărați produse românești. Răspunsul este simplu: pentru a sprijini economia locală și a ne asigura că banii rămân în țara noastră. Vă invit să vă alăturați acestei campanii și să alegeți produsele românești și crescute de români.
Nu mai suntem dispuși să vedem atât de multe produse de import pe rafturile magazinelor noastre, când avem atât de mult potențial agricol în țara noastră. Cumpărând de la producătorii români, susținem agricultura autohtonă și economia României.
Să știți că, în multe orașe, marile rețele de magazine acaparează peste jumătate din piață, iar în unele locuri chiar mai mult de 80%. Cu toții putem face o schimbare împreună! Cifra de afaceri a retailului alimentar a crescut semnificativ în ultimii ani și trebuie să ne întrebăm cui ajung acești bani. Acești bani ar fi putut ajunge la producătorii români și în Agricultura României, sprijinind astfel țara noastră.
Haideți să dăm un exemplu și să arătăm că suntem cu adevărat uniți și mândri de produsele noastre locale. Haideți să cumpărăm de la România!”, a transmis Sorin-Cristian Mateescu, senator AUR.
Leave a Reply