Consiliul Județean Sibiu a atras peste 84 de milioane lei prin PNRR pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a trei clădiri, unele cu o vechime de peste 100 de ani

Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a semnat luni, 16 ianuarie 2023, trei contracte de finanțare din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea cumulată a celor trei contracte depășește 84,7 milioane lei.

Investițiile care urmează să fie implementate vizează consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice pentru trei clădiri aflate în patrimoniul Consiliului Județean Sibiu: Pavilionul Central al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, clădirea administrativă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și sediul CJ Sibiu – clădirea dinspre strada General Magheru.

Prin eficientizare energetică, fiecare dintre cele trei clădiri își va reducere consumul de energie primară (gaz metan și electricitate) acest lucru făcându-se prin termoizolarea pereților, a șarpantei, înlocuirea tâmplăriei cât și a instalațiilor și corpurilor de iluminat. De asemenea, clădirile vor fi prevăzute cu instalații de producere a energiei verzi și pompe de căldură. Toate aceste măsuri vor duce la scădere cheltuielilor de funcționare întrucât cantitățile de gaz metan și energie electrică din surse tradiționale se va reduce cu până la 60%.

Cei mai mulți bani obținuți sunt destinați Pavilionului Central al Spitalului de Psihiatrie, clădire ce datează din anul 1863, valoarea contractului fiind de 70,6 milioane lei. Suprafața desfășurată care urmează să fie renovată este de 12.822,5 mp. În cadrul acestui proiect, în curtea spitalului vor fi instalate și două stații de încărcare a vehiculelor electrice.
Pentru operativitate, Consiliul Județean Sibiu a demarat achiziția serviciilor de realizare a DALI, cu clauză suspensivă, fiind în desfășurare etapa de atribuire a contractului. Termenul de realizare a documentației tehnice este de patru luni, urmând ca apoi să fie contractate proiectarea și execuția lucrărilor, cu o durată de realizare estimată la 24 de luni.

Și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va beneficia de o renovare energetică a clădirii administrative, construită în anul 1950, având o suprafață desfășurată de 1.534,30 mp. Valoarea investiției este de 4,1 milioane lei. Pe lângă lucrările de reabilitare, proiectul prevede instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice, cu două puncte de încărcare. Pentru acest obiectiv, execuția lucrărilor este estimată la doi ani.

Nu în cele din urmă, și sediul Consiliului Județean Sibiu, clădire ce datează din primul deceniu al secolului al XX-lea, va fi supus unui proces de modernizare, pentru utilizarea eficientă, durabilă și incluzivă a energiei în vederea diminuării cheltuielilor cu utilitățile, precum și consolidarea seismică a clădirii. Va fi instalată o stație de încărcare a vehiculelor electrice, cu două puncte de încărcare. Valoarea alocată pentru acest obiectiv de investiții este de 10,08 milioane lei. În acest caz, suprafața desfășurată este de 1.832 mp.
Pentru acest obiectiv, Consiliul Județean Sibiu a achiziționat serviciile de elaborare a DALI, cu termen de predare la sfârșitul lunii ianuarie 2023. Pentru investiția la sediul CJ, durata lucrărilor de execuție a fost stabilită la 12 luni.

Pentru toate cele trei proiecte, termenul-limită de finalizare a lucrărilor este 30 iunie 2026.

„Avem trei noi proiecte prin care dorim să ne asigurăm că tot atâtea clădiri din patrimoniul nostru devin sigure din punct de vedere al rezistenței seismice, cât și prietenoase cu mediul înconjurător. Aceeași abordare o vom avea în legătură cu toate clădirile pe care le administrăm, căci doar așa acestea vor deveni cu adevărat sustenabile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.