Concluziile verificărilor procesului de vaccinare la Spitalul Militar Focșani

Comisia numită pentru verificarea activității de vaccinare desfășurată în centrul de vaccinare organizat de Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani a înaintat șefului Statului Major al Apărării raportul final din care s-au desprins următoarele:

În sediul Cercului Militar Focșani au fost organizate două centre de vaccinare:

  • Un centru de vaccinare coordonat de SMU Focșani, unde au fost vaccinate persoane din cadrul spitalului și unităților militare arondate acestuia, eligibile pentru etapele I și II;
  • Un centru de vaccinare coordonat de DSP Vrancea, cu patru fluxuri de vaccinare, două pentru persoane civile din județ și două pentru militari și aparținători, de asemenea, eligibili pentru etapele I și II.

Din totalul de 2.645 doze de vaccin efectuate în total, au fost înregistrate 145 de doze de vaccin (doza I și rapel) administrate unor persoane civile, pentru care nu au putut fi identificate date care să certifice încadrarea în criteriile de eligibilitate stabilite de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

Măsurile luate pentru remedierea deficiențelor au constat în:

  • Încetarea împuternicirii actualului comandant al Spitalului Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani;
  • Reorganizarea activităților în cadrul centrelor de vaccinare pentru asigurarea evidenței corecte a persoanelor vaccinate, cu verificarea strictă a condițiilor de eligibilitate și respectarea procedurilor prevăzute de Strategia națională de vaccinare;
  • Continuarea acțiunilor de verificare și control în celelalte centre de vaccinare organizate de MApN pentru asigurarea respectării cu strictețe a procedurilor prevăzute de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România;
  • Asigurarea transparenței privind desfășurarea procesului de vaccinare, prin informări periodice către mass-media și publicul larg începând de astăzi, 15 martie, pe site-ul central al MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.