CERCETAȚI DE POLIȚIȘTI PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR FURTURI

Cercetaţi pentru furt din locuinţă Poliţiştii din Cernavodă au identificat pe V. Ionuţ de 19…

Cercetaţi pentru furt din locuinţă
Poliţiştii din Cernavodă au identificat pe V. Ionuţ de 19 şi pe C. Ion–Constantin de 20 de ani, bănuiţi de trei furturi din locuinţe, fapte comise la data de 16.04.2015.

Cei în cauză au fost prezentaţi Judecătoriei Medgidia, care a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind introduşi în C.R.A.P. al I.P.J. Constanţa.

Cercetaţi pentru furt calificat
La data de 24.04.2015, ora 13.30, un bărbat din Ovidiu a reclamat faptul că I. Cadîr, S. Ali şi I. Luminiţa i-ar fi sustras o cabalină, de la locuinţa sa din satul Poiana. În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat şi depistat persoanele bănuite, au recuperat şi predat părţii vătămate cabalina, iar în continuare se fac cercetări împotriva celor trei persoane reclamate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cercetat pentru contrabandă cu ţigări
Ieri, poliţiştii Secţiei 3 din Constanţa şi jandarmii I.J.J. Constanţa au identificat pe raza secţiei, în zona Gării CFR, pe R. Robertina de 30 ani, care oferea spre comercializare mai multe pachete cu ţigarete netimbrate, provenite din contrabandă. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru contrabandă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii S.I.C.E. din cadrul I.P.J. Constanţa, conform Codului Vamal al României.

Cercetaţi pentru furt
Poliţiştii din Cernavodă îi cercetează penal pe P. Ionuţ de 22 ani, din Cuza Vodă şi pe M. Ionel de 21 ani, din Mircea Vodă, care au fost depistaţi de oamenii legii în timp ce transportau cu o autoutilitară 50 de stâlpi din beton sustraşi din cadrul unei ferme agricole din Mircea Vodă. Bunurile au fost recuperate şi predate părţii vătămate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.