Litoralul românesc este gazda perfectă pentru voleiul pe plajă. De altfel, pe litoral vor avea loc două turnee. Primul va fi Campionatul Naţional Masculin pentru seniori, ce va avea loc în perioada 31 iulie – 3 august, în staţiunea Mamaia, pe „Arena Cazino”, iar cea de-a doua competiţie ce va avea loc pe litoral va fi Turneul „Ursus” pentru seniori, masculin şi feminin, care se va desfăşura, între 12 şi 17 august, tot la Mamaia.
Aşadar, în perioada 31 iulie – 2 august, în staţiunea Mamaia, vor avea loc întrecerile celei de-a doua ediţii a Campionatului Naţional de beach volley.
Competiţia se va desfăşura pe tabloul principal de 16 echipe, calificate în direct pe baza punctajului înregistrat în anul 2013 în competiţia seniorilor. Celelalte 8 echipe vor veni din calificări. Ordinea echipelor pe tabloul de calificări este stabilită tot pe baza punctelor înregistrate în anul 2013 în competiţia seniorilor, iar în lipsa punctajului, prin tragere la sorţi. Aceasta va avea loc în cadrul şedinţei tehnice a competiţiei. Partidele vor începe joi 31 iulie de la ora 9.00, şi prima semifinală va avea loc sâmbătă 2 august de la ora 12.00 şi apoi urmează meciurile din cele două finale.
Formaţiile ce vor urca pe podium vor primi premii în valoare de 3.000 de euro. Echipa câştigătoare a turneului final va fi declarată campioană naţională de seniori, ediţia 2014 şi va primi din partea FRV trofeul, diplome, medalii şi tricouri de campioni. Echipele clasate pe locurile 1, 2 şi 3 vor avea dreptul să participe la Competiţiile Europene de Volei de Plajă.
Leave a Reply