CAMPANIE DE DISTRIBUIRE ALIMENTE LA MEDGIDIA

Începând de mâine, 18 mai 2022, Primăria Municipiului Medgidia va demara campania de distribuire a ajutoarelor alimentare provenite din stocurile de intervenție comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, conform O.UG nr. 84/21.05.2020 privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului „Ajutorarea Persoanelor Defavorizate” POAD, pentru persoanele încadrate în gradul GRAV de handicap, în limita stocului disponibil.

Fiecare persoană îndreptățită va primi o cutie cu alimente având următorul conținut:

1. Făină (1 kg) – 5 pachete;

2. Mălai (1 kg) – 4 pachete;

3. Paste făinoase (o pungă de 400 g) – 2 bucăți;

4. Ulei (1 litru ) – 4 sticle;

5. Zahăr (1 kg) – 2 pachete;

6. Orez (1 kg) – 4 pachete;

7. Conservă carne de vită (o cutie de 300g) – 5 cutii;

8. Conservă carne de porc (o cutie de 300g) – 3 cutii;

9. Conservă pateu de ficat porc (o cutie de 200g) – 5 cutii;

10. Compot de fructe (un borcan/o sticlă/o cutie 720 ml) – 2 bucăți.

Alimentele se vor distribui în sediul S.C. Dobrogea SA, situat în Str.Independenței, nr. 4, Medgidia, județul Constanța, de luni până vineri, între orele 09.00 -13.00.

 Distribuirea alimentelor se va face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap valabil la data distribuției (copie) și a actului de identitate (copie).

Beneficiarii sunt răspunzători pentru transportul ajutoarelor către locuinţe.