În urma centralizării notelor obţinute de absolvenţii de liceu, situaţia la nivelul judeţului Constanţa se prezintă astfel: 56. 78 % dintre absolvenţii din seria curentă – 2013-2014 – au promovat examenul de bacalaureat şi 13, 97 % dintre candidaţii din seriile anterioare au obţinut medii de promovare.
Absolvenţii care au obţinut medii între 5-5,98 sunt: serie anterioară – 13,51% şi serie curentă – 5,22%.
Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Contestaţiile se vor depune luni, 7 iulie a.c., între orele 12:00-16:00. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 8-10 iulie, urmând ca rezultatele finale să se afişezepe 11 iulie. Configuraţia promovabilității din ultimii doi ani, după rezolvarea contestaţiilor, arată astfel: 2012 – 45, 17 % şi 2013 – 54,28%.
VEZI REZULTATELE AICI
UPDATE:
58,99% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014, după centralizarea a 97,19% din date. Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis duminică, proporţia este mai mare cu 3% comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când era de 55,52%.
Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40% ) au obţinut medii peste 5.
La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.665 de absolvenţi, 107.002 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 128.772 de absolvenţi, 107.164 (80,16%) au obţinut medii peste 5.
Leave a Reply