AUR invită parlamentarii de opoziție la „SALVAREA CONSTANȚEI”! [VIDEO]

Dumitru Viorel FOCȘA, deputat constăntean al Alianței pentru Unirea Românilor:

“Guvernul Florin Cîțu a fost demis cu un scor istoric! 281 de parlamentari l-au zburat pe Superman-ul lui Iohannis. Am spus STOP jocului de golf cu viețile românilor!
Nu trebuie să ne oprim aici! Curățenia trebuie să se facă până la firul ierbii și ne referim aici la camarila fostului guvern, în speță oamenii care îl susțin. Ne referim la primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, în conștiința căruia se află zece persoane decedate Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța!”

În acest sens, parlamentarii AUR Constanța îi invită pe parlamentarii PSD Constanța și USR Constanța la dialog, alături de toți constănțenii:

Domnule Felix Stroe, domnilor Stelian Ion și Dumitru Caragheorghe, vă rog pe această cale să ne așezăm la aceeași masă și să salvăm Constanța din ghearele acestor criminali! Guvernul trădător a picat, am pus umărul cu toții la asta. Este păcat să nu ducem misiunea până la capăt și să nu ne salvăm orașul! Haideți să ne unim forțele, la invitația parlamentarilor AUR și să repunem Constanța pe traiectoria dezvoltării!

Dumitru Viorel FOCȘA, deputat AUR