Arhive

AU ÎNCHEIAT CAMPANIA EUROPEANĂ!

foto: ziuadeconstanta.ro

O campanie de senzaţie în cupele europene s-a încheiat trist pentru campioana României. Obosiţi şi fără soluţii în momentele decisive, părăsiţi de şansă şi chiar de proprii tuşieri, marinarii au cedat în urma unui set de aur pe care l-au început excelent şi l-au terminat în urmărire, dând naştere unui paradox dureros: pe puncte, C.V.M. a câştigat clar ambele partide cu Paris Volley, dar în finală merg francezii.

C.V.M. Tomis a aşteptat de zece ani acest moment, iar când el a venit, l-a întâmpinat cum se cuvine. Semifinala Cupei CEV a fost eveniment nu doar pentru echipa campioană a României, ci şi pentru public, venit la sală în număr mare, pentru a fi, de multe ori, ajutor într-o partidă care a stat în balanţă 75% din timpul de joc.

Rodriguez şi compania au dat drumul jocului de duminică seara aşa cum l-au încheiat pe cel de marţi de la Paris: bombardament către terenul francez şi punct după punct. După 20 de minute, tabela a arătat un neverosimil 25-13, însă un scor incontestabil, care a produs, din păcate, o relaxare atât în rândul celor din teren, cât şi în tribune. De calmul instalat brusc, probabil în aşteptarea unui 3-0 istoric şi a unei calificări fără dureri de cap, au profitat oaspeţii, care au echilibrat imediat tabela, cu un 25-20 aparent nemeritat, numai că în sport contează şi erorile adversarului.

CITEȘTE MAI DEPARTE!