AMENZI MAI MARI ÎN MUNICIPIUL MANGALIA

Consilierii locali din Mangalia se vor întruni să aprobe un nou regulament care vizează stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea, protecţia mediului, întreţinerea şi înfrumuseţarea municipiului. O variantă a proiectului care va ajunge pa masa aleșilor a fost pusă în dezbatere publică pe site-ul primăriei.

Actul cuprinde şi sancţiunile pe care le vor primi persoanele fizice şi cele juridice în cazul în care vor încălca normele prevăzute de regulament. Iar sancţiunile nu sunt deloc mici.

Astfel, vor primi amendă de la 1.500 la 2.500 de lei persoanele fizice şi de la 2.000 la 2.500 de lei agenţii economici, care nu îşi întreţin faţadele clădirilor şi instalaţiile aferente imobilelor, magazinelor, chioşcurilor şi tonetelor, prin lucrări de reparaţii, zugrăvire sau vopsire. Spălarea autovehiculelor în faţa blocului aduce sacţiuni cuprinse între 500 şi 1.500 de lei. Printre alte sancţiuni, în cuantum de maximum 1.500 de lei, ce vor fi aplicate în urma aprobării noului regulament se mai numără: răscolitul în tomberoane, creşterea de păsări sau animale de curte în afara arealelor stabilite sau refuzul proprietarilor de câini de a strânge dejecţiile patrupedelor de pe domeniul public.

Amatorii de petreceri la cort riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei. Deasemenea, angajaţii Primăriei Mangalia vor amenda cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei furtul capacelor de canalizare. Şi publicitatea ilegală costă: de la 500 de lei la 2.500 de lei, în cazul în care lipirii de afişe şi anunţuri publicitare în alte locuri decât cele autorizate sau în… cimitire! Totodată, sunt stipulate, pentru şoferii de microbuze şi autobuze, sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei pentru oprirea între staţii sau pentru schimbarea traseului stabilit de Consiliul Local şi amenzi între 800 şi 1.500 de lei pentru depăşirea numărului maxim de călători.