Cei mici însoțiți de părinți, cât și elevi de gimnaziu au pășit cu emoție în curtea școlii din comuna Mircea Vodă pentru a lua parte la festivitatea de deschidere, pentru a-și revedea colegii, iar prichindeii să-și cunoască noii dascali.
“Am încercat să ne asigurăm că noul an școlar începe cât mai bine și pe această cale, aduc la cunoștință că am reușit să câștigăm și implementăm cu succes un proiect cu fonduri europene prin care toate clasele din școlile și grădinițele din comună au fost dotate cu mobilier nou, table interactive inteligente și tot ce este necesar pentru ca orele de curs să se desfășoare în cele mai optime condiții și să beneficiem de dotări peste alte școli din orașe.
De asemenea, am derulat și în acest an programul „Ghiozdanul pentru toți” prin care toți copiii din comună de la gradiniță până la clasa a opta beneficiază de ghiozdane și rechizite adecvate ciclului de învățământ, pentru ca toți elevii să simtă că sunt susținuți și pornesc pe drumul învățăturii cu drepturi egale.
Tot acum am reușit să reabilităm terenul de sport din curtea școlii din Satu Nou după o utilizare intensivă de 15 ani, atât în timpul școlii cât și în afara orelor de curs.
Urez tuturor elevilor multă sănătate, putere de muncă și rezultate cât mai bune la învățătură, părinților susținere și implicare cât mai mare în educația copiilor lor t profesorilor răbdare, dăruire și implicare.
Mult succes tuturor!”, a transmis George Ionașcu, primarul comunei Mircea Vodă.

















Leave a Reply