Arhive

9 MAI, ZIUA EUROPEI – PENTRU POPORUL ROMÂN SĂRBĂTOAREA ARE TRIPLĂ SEMNIFICAŢIE

9 mai – Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial. Istorica declaraţie de la 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane. În acea zi memorabila, Mihail Kogalniceanu, declara în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine statatoare”. Independenţa României a fost câştigată cu jertfa a peste 10.000 de ostaşi.

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985. Pentru toate aceste momente importante din viața românilor, ziua de 9 mai a căpătat o triplă importanță.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.