Până astăzi, 20 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 74.963 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
34.196 pacienți au fost declarați vindecați și 8.820 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.346 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 913 de persoane au fost reconfirmate pozitiv
Până astăzi, 3.154 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 19.08.2020 (10:00) – 20.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (31 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.198 Dintre acestea, 489 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.591.015 de teste. Dintre acestea 24.323 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.762 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.561 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 60 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 august.
Pe teritoriul României, 10.277 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.605 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 29.058 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.015 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 641 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 913 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 203.980 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.919 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 588 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 124 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică
Până la data de 19 august 2020, au fost raportate 1.962.958 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.
Leave a Reply