𝗭𝗲𝘀𝘁𝗿𝗲𝗮 𝗳𝗲𝘁𝗲𝗶 𝗽𝗿𝗲𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗴𝗿𝗲𝗰𝗼-𝗰𝗮𝘁𝗼𝗹𝗶𝗰 𝗱𝗶𝗻 𝗗𝘂𝗺𝗯𝗿𝗮̆𝘃𝗲𝗻𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗮𝗽𝗲 𝗰𝘂 𝗴𝗿𝗲𝘂 𝗶̂𝗻 𝘁𝗿𝗲𝗶 𝗰𝗮𝗺𝗲𝗿𝗲 𝗮𝗺𝗲𝗻𝗮𝗷𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻𝘁𝗿-𝘂𝗻 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗰𝗼𝘁𝗲𝘁̦. „𝗢 𝘀𝘁𝗿𝗮̂𝗻𝗴 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝟭𝟯 𝗮𝗻𝗶”

Mai sunt încă sate în care obiceiul zestrei primite de tânăra mireasă dăinuie, părinții asigurându-se astfel că fiica lor va păși cu dreptul în noua sa familie. Iar dacă în majoritatea cazurilor zestrea încape într-o ladă din lemn, la Dumbrăveni a fost necesară transformarea unui coteț de porci într-un spațiu ce însumează 150 de metri pătrați.

Coralia Costea este fiica preotului greco-catolic Ioan Solomon Costea și are o mare dragoste: „Am descoperit portul tradițional pe când eram elevă a Școlii Populare de Artă din Sibiu. Mariana Anghel mi-a fost profesoară și, pentru că trebuia să cânt pe scenă, aveam nevoie de un costum popular. Am întrebat printre neamuri după o ie, o fustă, un pieptar. Și de atunci nu m-am oprit”.

Pentru cine nu știe, „durigat” este cuvântul pe care locuitorii de pe Târnave îl folosesc atunci când spun despre cineva că-i merge vestea: „În toate satele s-a durigat că fata preotului din Dumbrăveni caută vechituri. Nu este sat de pe Târnava Mică sau Târnava Mare în care eu să nu fi ajuns. De cele mai multe ori mergeam cu tata, pentru că atunci când mergi cu preotul, ai om cu tine”, spune Coralia despre vremea în care cutreiera așezări din județele Sibiu, Mureș și Alba. Avea doar 13 ani și o dorință arzătoare: „Visam la o colecție care să reunească tot ceea ce oamenii de pe Târnave au mai frumos.”

Așa a apărut ideea unei colecții etnografice. Costume populare, țesături, mobilier, fotografii, unelte, ceramică și orice găseai în casele și bătătura bunicilor, au ajuns să formeze zestrea Coraliei Costea. Care zestre nu a mai încăput în garajul preotului. „În curtea casei parohiale se află o anexă în care fostul preot a crescut porci. Ne-am mobilizat întreaga familie și, după multă muncă, am transformat cotețele în muzeu”, își amintește tânăra, care poartă multă recunoștință părinților: „Mi-au fost întotdeauna alături și m-au înțeles pe deplin. Nu a fost nici ușor, nici ieftin. Le mulțumesc!”

Biserica greco-catolică „Sfântul Nicolae” din Dumbrăveni se află pe strada Avram Iancu, la o aruncătură de băț de centrul orașului. În spatele unei curți mari, cu gazon și pomi îngrijiți, pe o ușă din scânduri vechi, vegheată de hamuri roase de timp, stă scris „Zestrea fetei”. În prag, Coralia Costea își așteaptă vizitatorii cu un zâmbet larg pe chip: „Îmi aduc aminte de primul grup de copii veniți în vizită. Eram emoționată pentru că îmi doream să nu-i plictisesc. Instant m-am gândit să fac analogii între trecut și prezent. Le-am arătat vechiul spălător și le-am spus că aceasta era cabina de duș a bunicilor noștri. Au fost fascinați și am continuat să fac aceste paralele. Copiii sunt curioși și sinceri, iar când vin aici uită de telefoane și tablete.”

Absolventă a Facultății de Istorie din cadrul Universității „Babel Bolyai” din Cluj Napoca, Coralia Costea este specializată în etnologie: „Este un mit cum că portul tradițional românesc este alb-negru. Am nenumărate ii, cătrințe sau pieptare cusute cu motive tradiționale la care s-a folosit ață galbenă, roșie, verde sau vișinie. În general, culori naturale”.

Apropiată sufletului său este o ie veche: „A purtat-o sora străbunicii mele, o port și eu. A fost printre primele obiecte ale colecției”.

Sunt peste 5.000 de mărturii ale bogăției și diversității culturale de pe Valea Târnavelor, strânse în două încăperi și un pod mansardat din curtea casei parohiale. „Zestrea fetei” nu este doar despre munca unui om, ci despre cei care continuă să trăiască prin mândrele straie purtate odinioară la ceas de sărbătoare. Sunt și unelte ce încă poartă urmele palmelor truditoare ale celor ce au clădit case, școli și locuri de rugăciune și care au lucrat pământul pentru a-și îndestula masa. Toate și-au găsit un loc și un rost. Fiecare duce o poveste și, împreună, alcătuiesc zestrea bunicilor care nu mai sunt și pe care nu trebuie să-i uităm.

Coralia Costea a abandonat păpușile copilăriei spre a porni pe calea cea lungă a aducerilor – aminte. Cu fiecare ie sau ulcică salvată din casele satelor de pe Târnave este mai aproape de visul său. Iar când îi va fi sorocul la măritiș, cu mâna pe inimă va putea spune că zestre precum a ei nu mai are nimeni.

Ținându-i isonul, și noi spunem cu certitudine că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste! Oameni Și Locuri De Poveste Consiliul Județean Sibiu