Arhive

„Timpan pentru lumină” la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

În perioada 6 – 20 august 2019, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Asociația Culturală DAR DEVELOPMENT din București, vă propun expoziția pictorului Constantin Cioc: Timpan pentru lumină, al cărei vernisaj va avea loc Marți 6 august la orele 14:00. Evenimentul are loc la etajul al II-lea al instituției de cultură și este prezentată la Constanța cu sprijinul Fundației „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

În jurnalul său atelier, Constantin Cioc descrie expunerea timpanelor pentru lumină prin unda sonoră a culorii cu rezonanța ei, plecând de la ideea că pictura începe invariabil cu un raport simplu între două sunete-culori. Din punctul său de vedere, sufletul uman poate fi reprezentat metaforic printr-un timpan a cărui membrană, sensibilă la vibrația luminii, poate vedea sunetul culorilor.

Scopul itinerării expoziției este de a aduce în fața privitorului câteva obiecte din atelierului pictorului, obiecte înobilate de lumină, o lumină mistică, sacră, care te face să intuiești lângă ele icoanele reale sau imaginare care însoțesc arta întru credință a lui Constantin Cioc.

Debutul expoziției ales în ziua în care se prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului nu reprezintă o întâmplare, ci ne duce cu gândul la uimitoarele ipostaze în care ne poate duce lumina spiritului.

Pe lângă reprezentanții muzeului, expoziția va fi prezentată de pictorul Constantin Cioc, dar și de Alexandra Brutaru, președintele Asociației DAR DEVELOPMENT.