Arhive

“Situația de urgență cu care se confruntă UE din punct de vedere energetic obligă la măsuri comune, ferme și imediate!”

Senatorul PSD de Constanța, Felix Stroe, se alătură demersurilor europarlamentarului social-democrat Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European care a solicitat comisarului european pentru Energie instituirea unui mecanism comun de achiziție a gazelor pentru stocurile strategice, printr-o procedură de urgență asemănătoare celei pentru adoptarea, la debutul pandemiei, a cadrului european de achiziție în comun a materialului sanitar necesar.

“Totodată, colegul nostru a cerut Comisiei Europene stabilirea unui nivel minim de stocare a gazelor, pentru securizarea aprovizionării cu gaz. Deocamdată, achiziția comună este propusă în cadrul Pachetului legislativ privind gazele naturale, a cărui adoptare poate dura câteva luni. Avem, însă, nevoie ca achiziția comună să devină operațională până la începutul iernii, altfel UE riscă să fie supusă volatilității prețurilor și unei posibile penurii energetice. Trebuie acționat cu celeritate.
Situația de urgență cu care se confruntă UE din punct de vedere energetic obligă la măsuri comune, ferme și imediate!”

a declarat Felix Stroe
TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.