REȚINUȚI DE CĂTRE POLIȚISTI PENTRU COMITEREA MAI MULTOR TÂLHĂRII

  Doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni cu violenţă au fost identificaţi şi depistaţi…

 

Doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni cu violenţă au fost identificaţi şi depistaţi de către poliţiştii de investigaţii criminale.
Urmare a activităţilor desfăşurate, în cazurile a patru tâlhării, fapte comise pe raza municipiului Constanţa, în intervalul 25 decembrie 2015 – 03 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa i-au identificat pe M.I., de 37 de ani şi pe I. A., de 27 ani, ambii din localitatea Cumpăna, bănuiţi de comiterea faptelor.

La data de 07 ianuarie, a.c., poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localităţii Cumpăna (imobil în care locuiesc cei doi), recuperând o parte din bunurile provenite din comiterea tâlhăriilor.

Bărbaţii sunt bănuiţi că, la data de 25.12.2015, ora 21.00, prin violenţă, ar fi deposedat de un telefon mobil, suma de 1000 lei, documente personale şi o verighetă din aur, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Cernavodă, care ce se deplasa pe bulevardul I.C. Brătianu, din municipiul Constanţa. Prejudiciul este de 1500 lei.

De asemenea, cei doi sunt bănuiţi că, la data de 28.12.2015, ora 01.30, prin acelaşi mod de operare ar fi deposedat de un telefon mobil şi suma de 170 lei, un alt bărbat care se deplasa pe bulevardul 1 Decembrie 1918. Prejudiciul este în valoare de 250 lei.

Totodată, la data de 29.12.2015, ora 20.30, cei doi ar fi deposedat prin violenţă de două sacoșe în care se aflau produse de curățenie și alimente, precum și un portofel ce conținea acte de identitate, carduri bancare, suma de 200 lei și un telefon mobil, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care ce se deplasa pe strada Zmeurei, din municipiul Constanţa, prejudiciul fiind de 900 lei.

Şi la data de 03.01.2016, ora 20.40, un bărbat în vârstă de 60 de ani, care ce se deplasa spre domiciliu, pe bulevardul Al. Lăpușneanu, a fost deposedat prin violenţă, de o sacoșă din plastic în care se aflau produse alimentare, două telefoane mobile şi o cască bluetooth, prejudiciul fiind de aproximativ 1.000 lei

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore urmând ca astăzi, 08.01.2016 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Autorii isi atacau victimele, din spate, lovindu-le cu pumnul in zona tamplei, acestea pierzandu-și cunostinta, dupa care le deposedau de bunuri.

foto: ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.