Contractul pentru verificări metrologice la RADET a fost câștigat și în acest an de aceeași firmă despre care gurile rele spun că este abonată la contractele cu regia. Anul trecut societatea a încasat peste 560 de mii de lei dar cu toate acestea pierderile de energie termică ale RADET s-au situat în jurul valorii de 15 % .
Contractul pentru verificările metrologice la Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice Constanța a fost câștigat din nou de aceeași firmă. Reprezentanții RADET susțin că nu au aparatura necesară pentru efectuarea acestor măsurători.
Beneficiarii serviciilor RADET care nu și-au plătit la timp facturile vor avea o mare surpriză. Ei vor fi nevoiți să plătească penalități în conformitate cu legislația contabilă, ce ating 0.04 % pe zi din suma restantă. Constănțenii se gândesc cu groază la faptul că nu mai este mult până la iarnă, iar facturile astronomice le vor goli din nou buzunarele.
Există locuitori ai orașului care locuiesc la etaje superioare, iar agentul termic nu ajunge până la ei.
Alții însă au găsit soluția.
Pierderile termice ale RADET au atins anul trecut valoarea de 15 %..
Leave a Reply