Arhive

ORAȘUL NĂVODARI SE PREZINTĂ CU O IMAGINE NOUĂ A SPAȚIILOR VERZI CU AJUTORUL FONDURILOR EUROPENE

În urma reamenajării în întregime a parcurilor din Năvodari, oamenii vor avea parte de spații numai bune pentru relaxare. Reprezentanții primăriei invită cetățenii să se bucure de noile achiziții. Băncile, spațiile noi de joacă pentru copii, aparatele de fitness și multe altele reprezintă o atracţie pentru toţi locuitorii.

Viceprimarul orașului Năvodari, Florin Chelaru și Managerul, Adrian Constantin au realizat o prezentare a proiecului „Parc de recreere în orașul Năvodari”. Deşi au existat numeroase probleme de-a lungul reamenajării autorităţile au găsit soluţii şi au mers mai departe.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 26 miliarde lei, iar banii provin din fonduri europene, de la bugetul național și din bugetul local.

Florin Chelaru a specificat faptul că noile achiziții ale orașului vin în sprijinul cetățenilor în vederea relaxarii și a bunăstării. Oamenii trebuie să înțeleagă că s-au investit foarte mulţi bani iar bunurile aflate pe domeniul public nu trebuie vandalizate.

Spațiul verde este împărțit în patru zone, fiecare cu specificul ei. Astfel există locuri special amenajate pentru copii și siguranța lor, piste pentru bicicliști și aparate de fitness în aer liber.
Spații de joacă
Spații de fitness urban
Alei pietonale
Piste pentru bicicliști
Spații verzi cu arbuști și arbori
Sistem de irigații
Fântâni arteziene
Gazonări și ronduri de flori
Teren de sport
Spaţiile vor fi dotate cu
Foișoare de lemn
Aparate de fitness pentru: abdomen, bust, întărire picioare; brațe, multifuncționale și multe altele
Ansambluri de joacă cu tobogane, leagăne, trambulină elastică cu plasă de protecție, saltea
Platformă tablă de șah
Coșuri de gunoi
Deschiderea oficială este pe 9 octombrie, când toți locuitorii orașului sunt așteptați să vină pentru a se bucura de atmosferă. La ceremonie va fi prezent și un preot care va sfinții noile spații de recreere al Năvodariului.