Arhive

Mesajul senatorului PSD, Felix Stroe, de Sf. Apostol Andrei

“Și acolo unde m-am născut, în județul Buzău, Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României moderne, întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, se bucură de cinstire și prețuire. La Buzău sunt o preafrumoasă parohie Sf. Andrei, o școală gimnazială, chiar și un cimitir, în care dragii mei părinți își duc binemeritatul somn veșnic…

N-am știut că, după ani, voi ajunge să învăț, să-mi întemeiez o familie, să-mi cresc copiii și să îmi desfășor activitatea în Dobrogea, tărâmul binecuvântat de Sfântul Apostol. Dobrogea a fost reședința, în Antichitatea târzie și în Evul Mediu timpuriu, a celei mai vechi mitropolii de pe actualul teritoriu al României, cu sediul la Tomis și cu numele provinciei de aici – Scythia Minor. Pământul Dobrogei a adăpostit mai mulți martiri din primele secole ale trăirii creștine, dintre care se remarcă cei de la Niculițel (Zotic, Atal, Camasie și Filip) și Epictet și Astion, doi diaconi și medici martirizați la Halmyris, și teritoriul a fost străbătut atât de Sfântul Casian, cât și de către Dionisie Exiguul.

În ciuda negaționiștilor, prezența Sfântului Andrei este atestată atât prin intermediul autorilor antici, precum Origen și Eusebius din Cezareea, dar și de menționarea traseului apostolului dinspre Bitinia spre Sciția în Sinaxarul Constantinopolitan. În apropierea comunei Ion Corvin, Apostolul Andrei s-a odihnit pentru un timp, alături de ucenicii săi, în pădure, unde a folosit două peșteri ca adăpost și lăcașuri de slujire. Acestea sunt mărturii ale vechimii tradiției prezenței Sfântului Apostol Andrei printre „sciții” din Dobrogea.

Mă simt ocrotit de Sf. Andrei, ca toți românii trăitori pe această lume, indiferent unde s-ar afla! La mulți ani, nu numai celor care poartă sfântul nume, ci tuturor românilor! Dumnezeu și Sfântul Andrei să ocrotească România!”
Felix Stroe, senator PSD