Arhive

MARIANA GÂJU: „AM GĂSIT NAŞI CU SUFLETUL MARE, CARE ÎŞI VOR PUNE AMPRENTA PE SOARTA LOR”

Mai aproape de Dumnezeu! Creştinarea copiilor din Centrele de Plasament şi a celor aflaţi în grija asistenţilor maternali a devenit o tradiţie frumoasă în comuna Cumpăna. Un gest care te determină să înţelegi că pe lângă funcţii şi carieră eşti om înainte de toate. Acest lucru a dovedit administraţia locală reprezentată de primarul Mariana Gâju, de fiecare dată când a botezat.

Biserica din localitate a îmbrăcat haine de sărbătoare. Şi asta după câteva zile de muncă din partea enoriaşilor şi a reprezentanţilor autorităţii locale, care s-au îngrijit ca lăcaşul de cult să fie pregătit pentru o zi mare.

Sărbătoare cu dublă semnificaţie spirituală pentru locuitorii comunei Cumpăna. Administraţia locală reprezentătă de primarul Mariana Gâju, a încreştinat trei îngeraşi.

Sfânta Taină a Botezului celor trei micuţi a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi de un sobor de preoţi.

Oricine are acest drept, doar că, din păcate, nu oricine are posibilitatea să-şi boteze copilul asa cum este normal.

Cu aceste botezuri, părinţii spirituali sunt mult mai aproape de Dumnezeu.

Naşii sunt cei care îşi vor pune amprenta asupra acestor copilaşi

IPS Teodosie a ţinut să mulţumească primăriei Cumpăna şi naşilor pentru frumosul gest făcut faţă de copiii aflaţi sub protecţie socială.

Când un creştin încreştinează un suflet care nu a fost binecuvântat prin intermediul acestei taine a botezului, se spune că îngerii zâmbesc. Gestul reprezentanţilor comunei Cumpăna ar trebui luat drept exemplu de mai multe autorităţi şi mai ales de oameni de afaceri care au posibilităţi financiare … a încreştina un suflet nevinovat este un gest de creştinism de care Domnul, cu siguranţă, va ţine cont…