Arhive

La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiști!

În fiecare an, odată cu sărbătoarea prilejuită de Buna Vestire, polițiștii români își celebrează ziua. Anul acesta, Poliția Română aniversează 199 de ani de atestare documentară.

Devenise deja o tradiţie ca, în contextul acestei aniversări, polițiștii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Ne este dor de zâmbetele și curiozitatea copiilor, de nenumăratele întrebări și de sentimentele de satisfacție și mândrie pe care le simțeam cu toții atunci când îi auzeam spunând: „Când voi fi mare, vreau să devin polițist!”.

S-a împlinit mai bine de un an de când polițiștii luptă împotriva virusului care ne-a furat libertatea de mișcare, sănătatea și, în unele situații, pe cei dragi.

Și în această zi, ca în oricare alta, polițiștii își cinstesc meseria prin muncă.

Suntem încrezători că vom trece peste această perioadă dificilă și ne vom putea bucura, din nou, de emoțiile aniversărilor împreună.

La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiști constănțeni!

Biroul de presă IPJ Constanța