Arhive

GENERATION AWAKE ESTE O CAMPANIE CREATĂ DE COMISIA EUROPEANĂ 

Trei pungi, o găleată şi un coş de gunoi… o echipă, unită în jurul unui singur obiectiv: oprirea irosirii deşeurilor. Proiectul face parte din noua campanie Generation Awake a Comisiei Europene. Campania este ţintită către publicul larg ș iurmărește să arate ce se poate face în viaţa de zi cu zi pentru reducerea deşeurilor şi utilizarea mai înţeleaptă a resurselor naturale, precum apa, energia, lemnul și metalele. În 2012, proiectul a pus accentul pe consumul de apă, în timp ce în 2014 atenţia s-a îndreptat către o mai bună gestionare a deşeurilor.

Orientată către persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, campania invită oamenii să se gândească la obiceiurile lor de consum şi la consecinţele acestora asupra mediului, resurselor naturale, calităţii vieţii, sănătăţii şi bunăstării.

La începutul anului 2014 s-a pus accent asupra unei mai bune gestionări a deşeurilor – unul din elementele cheie pentru realizarea obiectivelor economiei ecologice.
Noul personaj Aurel Gunoier vine cu următorul mesaj: deşeurile de neevitat reprezintă o resursă valoroasă. Inițiatorii campaniei au lansat câte un videoclip sugestiv pentru fiecare figură.

Un alt personaj, Manole Maniacul cu Apa, a fost introdus alături de conţinutul aferent şi un clip video care promovează consumul durabil de apă.

Robert Rutină ne invită să explorăm camera sa de unde putem afla cele mai bune sfaturi eco.

Pe pagina oficială a campaniei putem afla informații despre ecologizarea economiei UE precum și despre eficientizarea resurselor.