Arhive

CS Medgidia a câștigat meciul din Cupa contra Rapid București

CS Medgidia a câstigat în această seară primul meci din Cupa României, cu scorul de 3-1, după ce a învins-o pe Rapid București.

Meciul a fost foarte disputat. S-a mers cap la cap în fiecare set, iar câteva erori în atac și blocaj au costat-o pe Medgidia cu pierderea setului 3. Adversarele au ținut aproape fetele antrenate de Florin Voinea, dar voleibalistele de la CS Medgidia, au gestionat mai bine finalurile de set.

Ioana Baciu a fost din nou cea mai bună marcatoare cu 24 de puncte, urmată de Horodogea cu 11 și Rus cu 10. Albăstroiu a ieșit în evidență cu un serviciu foarte bun, din care a reușit să puncteze cu 3 ași.
De la oaspeți, Ivanova și Sobo au fost cele mai bune jucătoare.

O victorie frumoasă reușită de fetele noastre, un cadou de Ziua Națională pentru toți suporterii noștri, care astăzi au fost din nou in sală, aproape de noi, transmit pe pagina de socializare cei de la CS Medgidia.

Pentru CS Medgidia urmează sâmbătă un nou meci în campionat cu Dinamo București.