ARESTAȚI PREVENTIV PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ

În urma cercetărilor desfăşurate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au efectuat marți, 16 februarie a.c., 3 percheziții domiciliare în localitățile Bordușani și Grivița din județul Ialomița, la persoane bănuite de comiterea faptei.

Astfel, în noaptea de 24/25 septembrie 2020, polițiștii au fost sesizați despre faptul că doi bărbați și o femeie ar fi pătruns în incinta unui imobil din localitatea Topalu, județul Constanța, unde l-ar fi agresat fizic și amenințat cu acte de violență pe proprietarul locuinței, ulterior sustrăgând 227.300 de lei, 6 parfumuri și două telefoane mobile.

De la locuințele persoanelor vizate, au fost ridicate bunuri și înscrisuri de interes operativ.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei 2 barbați, ambii de 33 de ani, precum și pe femeia de 29 de ani.

În cursul  zilei de ieri instanța de judecată a emis pe numele persoanelor în cauză mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Constanța, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, precum și al polițiștilor din cadrul I.P.J. Ialomița și I.P.J. Giugiu.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.