Acasă Stiri Actualitate Mandat pus în executare de polițiști

Mandat pus în executare de polițiști

149
0

La data de 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat un bărbat de 57 de ani, pe numele căruia Tribunalul Neamț a emis un mandat de executare a pedepsei de un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.  

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat de 25 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un bărbat de 43 de ani, care a condus un autoturism pe strada Nucilor din localitatea Ghindărești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În ambele cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Activități preventive, desfășurate de polițiști

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Constanța, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, activități de prevenire a furturilor din locuințe.

Polițiștii au distribuit materiale preventive în locurile publice de pe raza secției și au purtat discuții cu cetățenii privind modul de asigurare a locuinței.

În scopul prevenirii infracțiunilor, polițiștii vă recomandă:

– Interziceți accesul în locuință persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții sau oferă diverse servicii, chiar dacă prezintă o legitimație ce pare a fi autentică;

– Țineți ușa locuinței permanent încuiată, chiar și atunci când sunteți acasă;

– Refuzați să furnizați informații despre dvs. sau despre vecini, persoanelor necunoscute;

– Utilizați corespunzător interfonul și nu permiteți accesul oricui în bloc, s-ar putea să deveniți victimă.

Activitățile desfășurate fac parte din Programul național de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului, Campania „Catalogul de furturi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.