Acasă Stiri Actualitate Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri

Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri

42
0

La data de 27 septembrie a.c., în intervalul orar 08.00 – 22.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind viteza de deplasare și depășirile neregulamentare pe DN 2A/Constanța – Hârșova, DN 22/Lumina – Mihai Viteazu, DN 38/Agigea – Comana și DN 39/Agigea – Tuzla.

În urma activităților, polițiștii rutieri au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 63.000 de lei, dintre care 67 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Totodată, polițiștii au reținut 30 de permise de conducere, dintre care 27 pentru depșirea limitei legale de viteză, și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Acțiune desfășurată de polițiștii constănțeni

În perioada 25 – 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, conform Legii 55/2020.

În urma activităților, polițiștii au legitimat 21 de persoane și au identificat 2 societăți comerciale care nu au respectat programul de funcționare și nu au luat măsurile necesare ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică între clienți. Cei doi operatori economici au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 30.000 de lei.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Agigea au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39 – comuna Agigea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat pe strada Vișinilor din comuna Ciobanu. Totodată, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia au identificat un bărbat, de 60 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Peștera, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 22.20, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cogealac au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe strada Biruinței din localitatea Râmnicu de Jos, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare. 

În cauze, au fost întocmite dosare penale.

foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.