Acasă Stiri Actualitate SCANDAL LA PSD MEDGIDIA! DUPĂ DEMISIA LUI ION ROTARU, LUMINIȚA VLĂDESCU RISCĂ...

SCANDAL LA PSD MEDGIDIA! DUPĂ DEMISIA LUI ION ROTARU, LUMINIȚA VLĂDESCU RISCĂ SĂ PIARDĂ ȘI ALȚI OAMENI [documente]

92
0

În prag de alegeri, spiritele se încing în Organizația Medgidia a Partidului Social Democrat. După ce duminică au depus listele de candidați pentru Primăria Medgidia, astăzi a apărut și prima demisie. Ion Rotaru, ales local și candidat pe lista din 2020 a demisionat din funcția de consilier, dar și din cea de membru PSD, nemulțumit cel mai probabil de faptul că s-a regăsit pe un loc neeligibil. Mai mult, alesul i-a solicitat în mod public Luminiței Vlădescu, candidatul PSD pentru funcția de primar, să îi șteargă imaginea din fotografia de campanie.

“Astăzi, 18.08.2020 am hotărât să îmi dau demisia oficial de membru de partid din cadrul PSD Medgidia, cât și din funcția de consilier local din Consiliul Local Municipal Medgidia. Consider că după 12 ani de activitate politică în cadrul acestui partid, drumurile noastre se despart la acest moment. Nu pot să fiu părtaș la „moartea clinică” a filialei PSD Medgidia și la transformarea lui în PNȚCD alias Partida Romilor. Mâine, poimâine ne vom transforma din credința ortodoxă în baptiști reformați. Am avut onoarea și tăria de caracter de a îmi da demisia și de a spune STOP transformării partidului pe persoană fizică! Închei prin a spune … TE PUP PA,PA! P.S. Rog candidatul la primărie să șteargă imaginea mea personală din poza de campanie cât mai urgent!”

a scris Ion Rotaru pe pagina sa de Facebook.

Potrivit unor surse, Ion Rotaru nu este singurul nemulțumit de lista de consilieri. În ultima perioadă au existat numeroase discuții aprinse în interiorul organizației PSD Medgidia și mai mulți membri au amenințat că vor demisiona. Rămâne de văzut ce se va întâmpla și dacă Luminița Vlădescu va reuși să țină unită Organizația PSD Medgidia înaintea alegerilor locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.