Acasă Stiri Actualitate Urmărit internațional, depistat de polițiști

Urmărit internațional, depistat de polițiști

10
0

La data de 10 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un cetățean iranian, de 40 de ani, din județul Ilfov, pe numele căruia exista un mandat de arestare, emis de autorităţile din Emiratele Arabe Unite.


Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de fraudă fiscală, faptă comisă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.


Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.


Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.


În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării către autorităţile competente.


Identificat de polițiștii de investigații criminale


Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă comisă la data de 29 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Siliștea, bănuit de comiterea faptei.


Astfel, la data menționată, persoana în cauză l-ar fi deposedat, prin violență, pe un bărbat, de 64 de ani, de un telefon mobil, în timp ce acesta se afla în scara blocului.


Prejudiciul, estimat la 1.000 de lei, a fost recuperat și predat părții vătămate.


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, bărbatul fiind arestat preventiv într-o altă cauză.


Reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată


Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă comisă în noaptea de 06/07.06.2020, polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au probat activitatea infracțională a celui de-al patrulea participant la comiterea acestei infracțiuni, fiind vorba despre un minor, de 17 ani, din municipiul Medgidia.


Minorul în cauză, împreună cu alți 3 bărbați -arestați preventiv în această cauză-, sunt suspectați că ar fi pătruns prin efracție în incinta unei societăți comerciale din localitatea Făclia, unde ar fi agresat-o fizic pe o femeie de 37 de ani, după care ar fi sustras mai multe bunuri.


În cursul zilei de ieri, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru complicitate la sâvărșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Percheziții efectuate de polițiștii din Năvodari


Urmare a cercetărilor privind săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, faptă comisă la data de 29 iulie a.c., polițiștii din Năvodari, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Tulcea, fiind identificat un bărbat, de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii.


Bărbatul în cauză ar fi sustras, prin violență, un telefon mobil și o curea de
pantaloni de la o persoană, de 31 de ani, în timp ce acesta se afla pe o plajă din Năvodari.


În urma descinderilor, au fost recuperate bunurile, fiind predate persoanei
vătămate.


Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și al U.T.A.I. Constanța.


Acțiuni desfășurate de polițiștii din Costinești


La data de 10 august a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au desfășurat o acțiune pe linie rutieră, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, fiind vorba despre un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tineretului, având montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință cetățenilor și operatorilor economici prevederile legale în ceea ce privește distanțarea fizică și purtarea măștii de siguranță.


Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 10 august a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat o femeie, de 64 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, în localitatea Lazu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.


În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia fiind condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


La data 11 august a.c., în jurul orei 03.10, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.


În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.


Turiștii, sfătuiți de polițiști


În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și jandarmi din cadrul G.J.M. Tomis Constanța au desfășurat activități cu scop preventiv, pe faleză și în zona campingurilor din Năvodari.


În acest sens, au fost inițiate discuții atât cu turiștii veniți în concediu, cât și cu administratorii unităilor de cazare și a campingurilor, privind furturile din autoturisme, furturile din spațiile de cazare și de pe plajă.


Au fost prezentate cauzele care duc la apariția acestui gen de fapte, modurile de operare folosite cel mai frecvent de către autori, dar și bunurile susceptibile a fi sustrase.

În urma discuțiilor purtate cu turiștii, a fost stabilită conduita adecvată care trebuie urmată de aceștia pentru a preveni furturile de bunuri personale, astfel încât vacanța lor să nu se transforme într-un eveniment negativ.
În acest sens, polițiștii recomandă:

  • Țineți permanent ușa de la camera de hotel/pensiune încuiată;
  • Când părăsiți camera, ferestrele trebuie să fie întotdeauna închise complet, mai ales cele situate la parter;
  • Evitați să lăsați ferestrele camerei întredeschise noaptea;
  • Depozitați-vă bunurile de valoare în seiful unității de cazare;
  • Evitați să lăsați bunuri de valoare pe balcon.
    Activitățile desfășurate fac parte din Programul local Litoral 2020 în județul Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.