Misiunile jandarmilor Grupării Mobile în perioada 24 – 31 iulie

În perioada 24 – 31 iulie a.c., peste 200 jandarmi ai Grupării Mobile au acţionat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă, în Constanţa şi pe litoralul Mării Negre, la Mamaia, Costinești și Vama Veche. Au fost executate peste 130 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.

În această perioadă jandarmii au aplicat 915 sancţiuni contravenţionale, dintre care 278 avertismente scrise şi 637 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 28500 lei.

Majoritatea sancțiunilor contavenționale au fost acordate pe linia comerţului ilegal cu produse de patiserie, (covrigi, gogoși, cornuri), fructe,(piersici, caise, fructe de pădure, mere glazurate) și porumb fiert.

Recomandăm turiștilor să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure condițiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu poate elibera bon de casa cu care să justificați tranzacția comercială si riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.

De asemenea, jandarmii grupării au constatat 21 fapte de natură penală, dintre care 17 în mod independent şi patru în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 25 de făptuitori.

Au mai fost executate 12 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.