Acasă Stiri Actualitate 1.356 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19

1.356 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19

21
0

Până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 49.591 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 26.609 pacienți au fost declarați vindecați și 4.005 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.356 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.304 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.07.2020 (10:00) – 30.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (18 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 35 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.265. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 402 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.177.630 de teste. Dintre acestea 23.346 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.566 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.780 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 56 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 30 iulie.

Pe teritoriul României, 3.155 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.223 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.244 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 96 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.008 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.120 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 885 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 294.475 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.479 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia,  561 în Spania, 124 în Franța, 2.551 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 16 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia și Republica Congo. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 165 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința  publicului în cel mai scurt timp.

Până la data de 29 iulie 2020, au fost raportate 1.696.069 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.