Trafic îngreunat pe str. Ion Lahovari din Constanța

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de la intersecția străzilor Constantin Brătescu cu Ion Lahovari, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto pe strada Ion Lahovari, tronsonul delimitat de străzile Constantin Brătescu și Griviței, astăzi – 23 iulie 2020, în intervalul orar 08.30 – 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

transmit reprezentanții companiei de apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.