Bărbat din Bacău prins în flagrant în timp ce dădea mită 1.000 de lei

Ofiţeri ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău, au realizat, la data de 7 iulie a.c., prinderea în flagrant a unei persoane, în timp ce oferea 1.000 de lei unui echipaj de poliţie, pentru a nu întocmi actele de constatare a unei infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere.

În fapt, la data de 6 iulie 2020, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Bacău, au depistat în trafic un cetățean ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

După întocmirea formalităților și deschiderea dosarului penal, cei doi polițiști au fost abordați în curtea postului de poliție de tatăl și unul din frații șoferului prins în trafic. Respectivii au promis polițiștilor că le vor remite o sumă de bani, neprecizată, pentru a nu întocmi formalitățile legale. Promisiunea a fost făcută și urma să se materializeze în contextul audierii, ca martor, a fratelui șoferului (proprietarul autoturismului) ce urma să aibă loc în data de 07.07.2020.

Polițiștii au refuzat categoric oferta și au sesizat fapta la Call center anticorupție 0800.806.806 al D.G.A., în urma denunțului fiind organizată echipa operativă care, la data de 7 iulie a.c., a realizat prinderea în flagrant a tatălui șoferului care a condus autoturismul fără a deține permis de conducere, în timp ce a oferit suma de 1.000 de lei polițiștilor, pentru soluționarea dosarului. Persoana prinsă în flagrant a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a fi audiată, ulterior acesta fiind reținută pentru 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.