Acasă Stiri Actualitate Italian condamnat pentru viol, identificat în România

Italian condamnat pentru viol, identificat în România

24
0

Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiști

La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Albești au identificat, în comuna Albești, un bărbat de 50 de ani, cetățean italian, pe numele căruia autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare. Bărbatul în cauză a fost condamnat la 8 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și rele tratamente aplicate minorului. Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

Mandat pus în executare de polițiști

La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun, au identificat un bărbat, de 42 de ani, din județul Iași, pe numele căruia Judecătoria Iași a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 11 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 13.40, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mereni au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mieilor din satul Ciobănița, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.