Acasă Stiri Cultura S.O.S. MUZEUL BRUKENTHAL DIN SIBIU

S.O.S. MUZEUL BRUKENTHAL DIN SIBIU

6
0

Un tapet din hârtie unic în Europa, riscă să se degradeze! Conservat de peste 50 de ani într-un salon închis al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, tapetul are nevoie de lucrări de restaurare. Reprezentanții instituției sibiene fac un apel public prin care anunță că MUZEUL are nevoie urgentă de ajutor. Palatul şi colecţiile Baronului Samuel von Brukenthal au fost destinate prin testament unei vieţi publice. Din cauza agravării stării de conservare a clădirii, restricţionarea parţială a accesului vizitatorilor este iminentă, muzeul așteaptănd momentul închiderii porţilor. Unul din saloanele orientale ale Palatului Brukenthal este închis de peste 50 de ani. Potrivit managerului Sabin Luca, sunt necesare lucrări urgente de restaurare a acestui tapet, dar şi a suportului pe care este montat. La rândul său, şeful Secţiei conservare-restaurare, Dorin Barbu, a precizat că problemele tapetului şi ale suportului de lemn sunt grave. Pe lângă îmbătrânirea naturală există foarte multe degradări fizico-chimice – rupturile, străpungerile tapetului, uzura mecanică, depunerile de murdărie, lemnul prezintă urmele unor vopseli neadecvate. Pentru a remedia această problemă, dar şi altele care au apărut la clădirea Muzeului Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România, reprezentanţii instituţiei au declanşat în urmă cu câteva săptămâni o campanie de conştientizare în privinţa restaurării.

Prima acţiune din cadrul campaniei a fost lansarea unei petiţii on-line care a fost deja semnată de peste 5.000 de persoane. Peste 80 la sută dintre aceste persoane sunt din România, dar petiţia a fost semnată de oameni din 45 de ţări. Petiţia poate fi semnată online pe site-ul muzeului www.brukenthalmuseum.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.