Acasă Stiri Actualitate PRIMĂRIA MANGALIA SE JUDECĂ ÎN ZECI DE DOSARE

PRIMĂRIA MANGALIA SE JUDECĂ ÎN ZECI DE DOSARE

13
0

Primăria Mangalia are, pe rolul instanţelor de judecată, zeci de dosare! În cazul în care ar fi pierdute procesele bugetul local ar trebui să plătească sume fabuloase. Despre acest subiect s-a discutat și în cadrul ultimei şedinţe de consiliul local.

Secretarul instituţiei publice, Petrina Boiţă, a tras, din nou, un semnal de alarmă cu privire la impactul fără precedent pe care l-ar putea avea pierederea, în instanţă, a acestor dosare.

Printre procesele „cu greutate“ în care Consiliul Local Mangalia este parte litigantă se află cazul Callatis Therm, cu o valoare de 3.900.000 lei, ce este, deocamdată, suspendat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de SC Filli COM, cu o valoare de 2.700.000 lei, pentru care s-a obţinut, temporar, suspendarea executării silite a municipiului.

3.380.000 lei sunt solicitaţi Primăriei Mangalia de Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL, filiala Sibiu, pentru firma SC SZD Electro SRL.

Sunt şi dosare pe care, afirmă secretarul Petrina Boiţă, primăria le-a câştigat. Printre acestea se numără procesul dintre Municipiul Mangalia şi Comuna 23 August, pierdut de reclamant, prefectul judeţului, în februarie anul acesta. Zeci de alte dosare au diferite termene de judecată în perioada următoare. Solicitările de despăgubiri sunt de la câteva mii, la milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.