Acasă Stiri Actualitate I.J.J. CONSTANȚA CONTINUĂ SĂ DESFĂȘOARE MISIUNI ȘI ACTIVITĂȚI SPECIFICE INSTITUȚIEI

I.J.J. CONSTANȚA CONTINUĂ SĂ DESFĂȘOARE MISIUNI ȘI ACTIVITĂȚI SPECIFICE INSTITUȚIEI

6
0

Luna ianuarie a fost una plină pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa. Personalul a desfășurat nenumărate misiuni ce au avut ca principal obiectiv creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor. Prevenirea și combaterea faptelor antisociale sunt cei doi parametri pe baza cărora reprezentanții instituției își desfășoară întreaga activitate.

În prima lună a acestui an, jandarmii din Constanța au executat 302 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete. În aceeași perioadă, efectivele au executat un număr de peste 500 misiuni de ordine publică la nivelul judeţului.
Astfel:
• 37 misiuni de asigurare a ordinii publice la diverse evenimente sportive, cultural-artistice, religioase, etc;
• 408 misiuni de menţinere a ordinii publice executate în sistem integrat, atât în mediul urban cât şi în mediul rural din judeţul Constanţa;
• 69 acţiuni în cooperare/colaborare cu alte instituţii cum ar fi:
– Poliţia;
– Parchete;
– Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa;
– Executori Judecătoreşti;
– Direcţia Silvică Constanţa.

În cadrul misiunilor organizate şi executate, atât în mod independent cât şi în cooperare cu efective ale Poliţiei din Constanța, au fost constatate un număr de 27 fapte de natură penală. Astfel au fost identificaţi 34 făptuitori. De asemenea au fost aplicate un număr de 44 amenzi contravenţionale, atât pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice dar şi pentru încălcarea normelor de comerţ. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de aproximativ 14.700 lei, în timp ce 33 de persoane au fost sancţionate cu avertisment scris. Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța reamintește tuturor cetăţenilor că pot solicita sprijinul reprezentanților instituției prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112. Totodată pot sesiza cea mai apropiată patrulă atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.