Acasă Stiri Administratie CERNAVODĂ SE POATE MÂNDRI CU UN NOU PROIECT CE VA ADUCE MARI...

CERNAVODĂ SE POATE MÂNDRI CU UN NOU PROIECT CE VA ADUCE MARI BENEFICII ATÂT ORAȘULUI CÂT ȘI TURIȘTILOR

4
0

Orașul Cernavodă se mândrește cu un nou proiect. Este vorba de construcția și lansarea „Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Cernavodă”. Beneficiarii programului vor fi atât turiștii cât și locuitorii orașului interesați să afle mai multe informații despre obiectivele turistice.

Programul este realizat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, iar investiția pentru ridicarea și lansarea proiectului este de aproximativ 400-500 mii de lei. Edilul orașului susține că este un proiect foarte important pentru Cernavodă, și mai ales pentru faptul că el va conduce la dezvoltarea turistică și economică a orașului.

Se vor realiza trasee turistice atât în oraș cât și în zonele din împrejurimi și vor fi puse în valoare peste 20 de obiective ce vor putea fi vizitate de turiști. Construcția clădirii ar fi trebuit să înceapă la data de 1 decembrie, însă din cauza faptului că a fost declarată zi liberă, lucrările vor începe în zilele ce urmează. Primarul orașului susține faptul că fundația centrului va fi turnată până la finalul acestui an, ca mai apoi în următoarele șase-șapte luni din anul 2015 să fie finalizate lucrările. Ce pot vizita oamenii în această zonă?

Dar se va face și turism istoric de cunoaștere a locurilor, a muzeelor și multe altele. Mai mult de atât vor fi promovate și zonele limitrofe, cum ar fi Capidava, Lacul Vederoasa, zonele fosilibere din preajma orașului și multe altele.

Vor fi prezenți mereu la centrul de informare turistică unu-doi ghizi foarte bine documentați, care vor putea oferi pe teren toate informațiile utile celor interesați. Centrul va fi amplasat aproape de Podul Sfânta Maria, în zona de acces a orașului Cernavodă. Este o amplasare strategică care vine în ajutorul potențialilor turiști ce vor avea ocazia să fie informați despre toate obiectivele ce pot fi vizitate în zonă. Edilul mai spune că dacă lucrurile vor evolua în acest fel, Cernavodă va fi un punct turistic important pe harta României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.