Acasă Stiri Eveniment UDTTMR L-A OMAGIAT PE POETUL MEHMET NIYAZI

UDTTMR L-A OMAGIAT PE POETUL MEHMET NIYAZI

8
0

La 83 de ani de la trecerea în eternitate a poetului național Mehmet Niyazi, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat sâmbătă, la Medgidia, o amplă manifestare omagială. Cu acest prilej au fost aduse în atenția publicului acţiuni dedicate poetului naţional tătar.

Startul evenimentului comemorativ s-a dat la ora 13.30, cu o depunere de coroane la bustul poetului, amplasat în Parcul din zona Poștă. A urmat, o ceremonie religioasă la mormântului poetului, care se găsește în Cimitirul Musulman Medgidia.

De la ora 15.00, la Sala de Spectacole a Casei Armatei din Medgidia a avut loc un program care a inclus evocări ale vieţii poetului, momente lirice, momente artistice. În cadrul manifestării a avut loc și un moment artistic susținut de ansambluri ale UDTTMR.

Manifestarea prilejuită de decernarea Premiului „Mehmet Niyazi”, a devenit o tradiţie pentru filiala de la Medgidia a uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din Romania. Potrivit legii din 2007, evenimentul prin care este comemorat poetul, ziaristul şi pedagogul tătar Mehmet Niyazi se desfăşoară în fiecare an, în preajma datei de 30 noiembrie, dată la care se presupune că s-a născut poetul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.