Acasă Traditii OAMENII SPUN ÎNSĂ CĂ SUNT PREA SĂRACI PENTRU A ŢINE POST

OAMENII SPUN ÎNSĂ CĂ SUNT PREA SĂRACI PENTRU A ŢINE POST

2
0

Un suflet curat, o alimentație mai sănătoasă, dar şi un portofel mai gol. Așa poate fi caracterizat în câteva cuvinte Postul la români. O mare parte din legume sunt mai scumpe decat produsele din carne. Cei care vor să-şi cureţe sufletul înainte de Naşterea Domnului ar trebui să renunţe la carne, lapte şi ouă. În perioada în care se ţine post, rafturile marilor magazine se umplu de produse menite a le face sarcina mai uşoară celor care vor într-adevăr să respecte cutumele bisericeşti.

În această perioadă credincioșii pot mânca doar produse vegetale. În postul Crăciunului este dezlegare la peşte, vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică. Ca în fiecare an, magazinele se întrec în oferte la mâncărurile de post. Oamenii spun însă că preţurile nu îi ajută să ţină post…

Am mers și noi într-un astfel de magazin și am întocmit o listă cu prețurile acestor produse:

PREŢURILE PRODUSELOR DE POST
– pateu de post – 2,5 lei
– zacuscă – 3,30 lei
– tocană de legume – 2,40 lei
– soia 250g – 3 lei
– măsline – 11,60 lei/kg
– pizza post – 10 lei
– ciuperci – 9 lei/kg
– pere – 7 lei/kg
– mere – 3 lei/kg

În supermarketuri veţi găsi, de asemenea, şi o multitudine de produse alimentare dulci, dar care nu conţin lapte sau ouă. Puteţi consuma lejer cozonaci de post, produse de cofetărie, prăjituri, torturi, foietaje şi croissante, fără să vă faceţi griji că nu aţi respectat postul. Preoţii atrag atenţia credincioşilor asupra faptului că pentru a se împărtăşi, este nevoie să fie pregătiţi şi să se spovedească.

Postul Nașterii Domnului este unul dintre cele patru mari posturi din timpul anului bisericesc. Ca importanță, este al doilea după Postul Paștelui, iar ca mod de postire, este mai ușor. Acesta vesteşte Nașterea Domnului Iisus Hristos, unul dintre cele mai fericite evenimente din istoria mântuirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.