Acasă Stiri Invatamant LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU” DIN MEDGIDIA ÎŞI PUNE ELEVII ÎN VALOARE

LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU” DIN MEDGIDIA ÎŞI PUNE ELEVII ÎN VALOARE

4
0

Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia a desfășurat o gamă largă de activități în primele două luni de școală. Reprezentanţii instituţiei spun însă că nu se opresc aici… Comisia de proiecte și programe educative continuă să îi angreneze pe adolescenți în diferite activități care să îi ajute în dezvoltarea educațională și profesională.

Conducerea liceului face cunoscute rezultatele elevilor la concursuri și olimpiade pe anul 2013-2014. De asemenea menţionează că foarte mulți tineri din cadrul unității de învățământ dețin certificări lingvistice internaționale.

În doar prima parte a acestui an școlar, copiii au participat la multe evenimente în care s-au implicat în mod direct și care îi ajută în formarea educaţională. Un proiect important care s-a derulat a fost cel al porților deschise desfășurat la Judecătoria Medgidia. Elevii au învăţat şi cum să prevină violența și criminalitatea.

O altă activitate educativă a fost cea în care liceenii au luat parte la lansarea volumului de versuri „Gânduri printre rânduri” a profesorului Constantin Miu. Pentru viitorul apropiat conducerea instituţiei de învăţământ spune că are pregătite proiecte de mare anvergură pentru elevi.

Programul va fi derulat în parteneriat cu alte trei țări, Grecia, Italia și Turcia. El își propune crearea unei rețele de turism educativ pentru tineret. Țările partenere și-au propus următoarele obiective:

OBIECTIVELE PROIECTULUI: Îmbunătățirea calității educației; Dezvoltarea competențelor cheie ca: spiritul antreprenorial, abilitățile digitale, limbile străine; Îmbunătățirea relației dintre educație și piața muncii; Promovarea dialogului intercultural, a solidarității, a incluziunii sociale; Împărtășirea cunoștințelor și a bunelor practici la nivel european; Dezvoltarea cooperării în educație la nivel european prin redactarea unui suport de curs opțional „Antreprenori social prin turism” și aplicarea lui la nivelul ofertei curriculare.

Un alt eveniment important este proiectul „Yes Event”.

Astfel în această lună liceul va participa la Conferința internațională Mediu și dezvoltare durabilă unde sunt angrenate 12 țări europene. Temele ce vor fi dezbătute se referă la identificarea problemelor de mediu ale zonei noastre și ale Europei, principiile unei dezvoltări durabile, protecția ecosistemelor și multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.