Acasă Stiri Invatamant MANAGERII INSTITUȚIILOR DE ÎNVÂŢĂMÂNT S-AU ÎNTÂLNIT CU INSPECTORUL ŞCOLAR GENERAL

MANAGERII INSTITUȚIILOR DE ÎNVÂŢĂMÂNT S-AU ÎNTÂLNIT CU INSPECTORUL ŞCOLAR GENERAL

2
0

Directorii instituțiilor de învățământ din Medgidia s-au întâlnit la primăria orașului cu inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. La întrunire s-au discutat problemele frecvente pe care le întâmpină managerii din instituții. Directorii speră ca după această ședință totate situaţiile să îşi găsească rezolvare.

Nu este prima dată când este organizată o astfel de ședință.

Inspectorul şcolar general prof. dr. Răducu Popescu suține faptul că vine de fiecare dată cu mare plăcere la Medgidia. Şi asta deoarece aici întâlnește oameni care într-adevăr se preocupă de elevi.

De asemenea susține faptul că are o colaborare foarte bună cu toți managerii de școli, licee și grădinițe din oraș. Răducu Popescu i-a îndemnat pe toți cei prezenți să-și exprime în mod deschis toate problemele pe care le au unitățile şcolare din care fac parte.

Profesorii nu au întârziat să relateze greutățile pe care le întâmpină.

Inspectorul a promis că va încerca să gasească o soluție pentru fiecare problemă în parte deoarece în fond sunt situaţii rezolvabile. Organizatorul evenimentului a fost viceprimarul orașului, care a ținut să aducă la cunoștință două probleme pe care directorii i le-au adus la cunoștință de-a lungul timpului.

Răspunsurile lui Răducu Popescu nu au întârziat să apară. De exemplu, rețeaua școlară trebuie foarte bine pusă la punct. Astfel, grădinițele cu program normal care nu aparțin nici unei școli trebuie arondate în așa fel încât să se creeze un management productiv pentru toate părțile. În ceea ce privește spațiile unităților școlare date spre închiriere…

Răducu Popescu le-a explicat faptul că atât consiliul local cât și managerii școlilor trebuie să se organizeze cât mai curând pentru a rezolva această problemă.

Inspectorul susține faptul că acest cadru de organizare a licitațiilor este singurul mod legal în care se pot încheia aceste contracte. Un alt subiect dezbătut a fost cel al posturilor didactice insuficiente și al celor blocate.

Răducu Popescu spune că nu vede o coeziune, o comunicare bună între directorii unităților școlare din Medgidia.

Însă managerii instituțiilor susțin contrariul şi consideră că există o comunicare foarte bună până în acest moment.

Toți cei prezenți speră ca după această întrunire să se rezolve toate problemele ridicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.