Acasă Stiri Administratie ADMINISTRAȚIA LOCALĂ DIN NĂVODARI A ANUNȚAT CĂ BUGETUL ORAŞULUI ESTE UNUL PE...

ADMINISTRAȚIA LOCALĂ DIN NĂVODARI A ANUNȚAT CĂ BUGETUL ORAŞULUI ESTE UNUL PE PLUS

1
0

Consilierii locali din oraşul Năvodari s-au întrunit în şedinţă ordinară pentru a vota rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului, precum şi alte proiecte foarte importante pentru comunitatea locală. Şedinţa, condusă de viceprimarul Florin Chelaru, s-a desfăşurat fără probleme, iar aleşii au votat în unanimitate toate cele 21 de proiecte aflate pe ordinea de zi.

Cel mai important proiect pentru Năvodari a fost rectificarea pozitivă a bugetului oraşului. Ceea ce înseamnă că sumele suplimentare încasate vor fi utilizate pentru investiţii necesare dezvoltării comunităţii. Acest lucru vine ca un imbold în plus în procesul de modernizare a oraşului, în condiţiile în care Primăria Năvodari derulează proiecte de investiţii de zeci de milioane de euro.

„Proiectele noastre nu se opresc aici. În curând se va depune documentaţia pentru lărgirea şoselei dintre Năvodari şi Ovidiu. Este vorba de 10 km de drum cu câte două benzi pe sens, cu două sensuri giratorii, pasaje pietonale care să ne dea posibilitatea accesului la Piaţa de Peşte. Oricum, Năvodariul va avea o cu totul altă faţă”, au anunţat în urmă cu câteva săptămâni oficialităţile locale din Năvodari.

Tot la capitolul proiecte, Primăria doreşte să construiască şi un mare centru de cantonament. Tot pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local au mai figurat proiecte importante pentru viaţa sportivă şi cea educaţională a comunităţii. Atât meritele rugbiştilor de la Club Sportiv Năvodari cât şi cele ale unui elev eminent au fost recunoscute prin alocarea unor sume din buget pentru premiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.