Acasă Stiri Social CEI MICI POT FI AFECTAȚI DACA STAU PREA MULT ÎN FAȚA COMPUTERULUI

CEI MICI POT FI AFECTAȚI DACA STAU PREA MULT ÎN FAȚA COMPUTERULUI

5
0

Unii părinți nu conștientizează faptul că cei mici sunt foarte vulnerabili la capcanele calculatorului și implicit ale internetului. Cogniția copilului are de suferit din cauza orelor multe petrecute în fața unui computer. Specialiștii spun că părinții trebuie să fie mai restrictivi cu cei mici și să le facă un program strict în acest sens.

Expunerea sistematică a copilului de la vârste fragede în fața noilor tehnologii poate determina la un moment dat creierul să nu mai perceapă anumite schimbări decât în ritmul impus de ceea ce se întâmplă în mediul virtual. În acest mod cel mic este posibil ca pe viitor să prezinte probleme atât în domeniul achizițiilor cognitive cât și în gestionarea atenției, concentrării și creativității.

Pentru faptul că pe internet cei mici găsesc aproape toate materialele de care au nevoie la școală, specialiștii spun că de cele mai multe ori ei preiau de acolo compozițiile de creație. În acest mod ei nu își mai lasă amprenta gândirii, imaginației și creativității proprii, și devin superficiali.

Copiii devin plictisiți la școală deoarece informațiile din timpul orelor nu mai sunt furnizate la fel de repede ca în fața calculatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.