Acasă Stiri Eveniment MEMBRII UNEI REȚELE DE EVAZIUNE FISCALĂ ȘI SPĂLARE DE BANI AU FOST...

MEMBRII UNEI REȚELE DE EVAZIUNE FISCALĂ ȘI SPĂLARE DE BANI AU FOST REŢINUŢI DE PROCURORI

2
0

Lovitură de teatru a procurorilor constănțeni! Membri unei rețele de evaziune fiscală și spălare de bani au căzut pe capete în urma anchetei instrumentate la Constanța. Liderul grupării, un cetățean corean și cei aproape 40 de membri ai rețelei infracționale care activa la Șantierul Naval din Mangalia, sunt cercetați pentru un prejudiciu de 2,5 milioane de euro adus statului român. O parte din ei au ajuns deja în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Metoda „ Suveică” le-a adus evazioniștilor cîștiguri colosale, iar totul se petrecea în spatele porților închise ale Șantierului Naval din Mangalia, cu complicitatea unor contractori din interior.

Procurorii fac dezvăluiri uluitoare. Activitatea infracțională probată de aceștia pentru perioada anilor 2013-2014 reprezintă doar o parte din „CV-ul” persoanelor fizice și juridice implicate în rețea. Cel care a pus la cale totul și a reușit să convingă 32 de persoane să se murdărească pe mîini pentru sume de bani este cetățean corean. În dosar sunt cercetați și angajați ai Șantierului Naval Mangalia, precum și mai multe persoane juridice.

Zece dintre aceștia, inclusiv liderul grupării, vor fi duși cu mandat de reținere la Tribunalul Constanța.

Magistrații constănțeni sunt cei care vor decide ce se va întîmpla cu aceștia la finalul celor 24 de ore de reținere. În dosar este vorba despre două capete de acuzare: evaziune fiscală și spălare de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.