Acasă Stiri Eveniment ÎNTÂLNIRE IMPORTANTĂ PENTRU REPREZENTANȚII FIRMELOR INTERESATE DE EXPORT

ÎNTÂLNIRE IMPORTANTĂ PENTRU REPREZENTANȚII FIRMELOR INTERESATE DE EXPORT

4
0

Ministrul Economiei Contantin Niță a demarat programul naţional de conferinţe privind stimularea şi susţinerea exportului, la nivel naţional, intitulat “EXPORT 2015”. În agenda programului sunt prevăzute întâlniri în principalele județe. O astfel de întrunire a avut loc și la Constanța unde s-au discutat teme importante ale exportului românesc.

Ministerul Economiei și Sistemul Cameral din România demarează programul național de conferințe privind acțiunile de susținere a exportului şi internaţionalizării în judeţele țării.
Programul îşi propune o creştere semnificativă a numărului de firme exportatoare, creşterea intensităţii exportului la nivel judeţean şi regional şi o mai bună antrenare a firmelor din judeţe la programe de susţinere naţionale şi europene.

Întrunirea a avut loc la Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și au fost prezenți delegaţi ai Ministerului Economiei, C.C.I.R. ( Camera de comerţ şi industrie a României ), experţi, autorităţi locale precum și reprezentanți ai firmelor private.
Au fost abordate într-un mod mai ofensiv acțiunile care vizează sprijinirea mediului de afaceri din România, atragerea de investiții străine directe și expansiunea companiilor românești pe piețele externe. Programul vizează și elemente de training şi informare care privesc oportunităţile, riscurile şi barierele existente pe pieţele ţintă.

Sistemul Cameral din România se va implica direct in stimularea companiilor româneşti de a participa la o serie de evenimente pe plan international, identificarea de noi pieţe, precum şi sprijinirea agenţilor economici în absorbţia fondurilor europene, în vederea finanţarii exporturilor.

Întâlnirile de prezentare şi promovare a programului se vor desfășura în intervalul 18 septembrie-10 decembrie 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.