Acasă Stiri Administratie DUPĂ MULT TIMP DE AȘTEPTARE, LOCUITORII DIN ZONĂ ALEII VÂLCELELOR VOR...

DUPĂ MULT TIMP DE AȘTEPTARE, LOCUITORII DIN ZONĂ ALEII VÂLCELELOR VOR AVEA PARTE DE CE ȘI-AU DORIT

5
0

După multe sesizări şi plângeri ale oamenilor strânse dea lungul anilor şi mai ales după multe promnisiuni autoritățile au trecut şi la fapte. Astfel că Aleea Vâlcelelor plină de gropi va fi numai bună de circulat în scurt timp.

Locuitorii din zona nord a municipiului Medgidia sunt nemulțumiți de faptul că drumul de acces spre locuinţe şi garaje este plin de gropi. Însă aceste probleme şi-au găsit în sfârşit rezolvarea. Lucrările sunt în plină desfășurare și se amenjeasă inclusiv parcările. Vestea îi bucură pe cetăţeni care spun că s-au săturat de atâtea promisiuni.

Autorităţile locale spun că şi-au îndeplinit destul de târziu promisiunea datorită birocraţiei. Lucrările se execută cu fonduri de la Uniunea Europeană, iar procedurile durează destul de mult.

Oamenii se mai plâng și de faptul că lucrările merg foarte greu. Şi asta pentru că muncitorii stau mai mult la umbră și se relaxează. Însă la apariţia camerei de filmat a televiziunii Alpha Media, angajaţii societăţii care execută lucrările s-au apucat de treabă cu foarte mult spor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.